Satul adoarme invelit de furtuna,
Luna se acunde mihinita-ntre nori
El sta neclintit ,iar sufletu-i tuna
Si ginduri la ea i-aduce fiori.
Spre casa din vale priveste cu dor
Oprita-i de ploaie frumoasa iubita
Luminile cad, sperantele mor,
Privirea se scurge spre valea-amutita.
Nu! Nu e de ploaie oprita sarmana
Ce plige pe umarul scumpei surori
Frumoasa ca zina, usoara ca pana,
O poti compate cu o mie de flori.
Curind va pleca , ea stie prea bine
Suspina cu greu la geamu-nvechit
Privirile reci de ginduri sunt pline
Sub lacrimi varsate, puteria a pierit
Un dor simtitor spre el o indrepta
Uitata de toamna, grabita de soarta
Ea iese din casa, alearga spre poarta
Mai vrea de la el o ultima soapta
Dar ora-i tirzie si el a plecat
Si timpul de parca pe veci s-a oprit
Ploaia tacuse, furtuna a incetat
Si viata-i ca-n bruma cazu-n asfintït...
