E 2009, o dimineata oarecare
Mi se vede pe fata pofta de viata, e uimitoare
In stanga o am pe ea, doarme nepasatoare
Parca purta altceva aseara sau mi se pare.
Nu mai am stare.
Ma ridic in picioare, privesc pe geam, se anunta soare.
Pe strada mea cladirile devin mai clare.
Imi suna telefonul, si suna on & on
Si nu-i vreo pasarica, e Byga la telefon.
Cu-o voce ragusita imi spune: Bahtalo,
Frate, c*cat de urs, te iau cu masina yo.
Suna bine, da. Si mai bine e ca n-am carnet.
Stau in dreapta relaxat cu geamul lasat:
- Mergi incet frate, vreau sa vad orasul tot
Acum cat inca mai pot. Calc-o nu oprim la stop.
E destul loc in masina, lasa-mi sticla de tequila,
Faci stanga la prima, trecem sa-l luam pe Phila.
Sunt lucruri ce se-ntampla mai mereu,
In orasul meu, in orasul meu.
Sunt lucruri ce se-ntampla mai mereu,
In orasul meu, in orasul meu, in orasul meu.
Pai daca-i competitie mergem asa juma' de zi
Facem din blocurile gri, jocuri de culori mai vii.
Din poluarea fonica - opera simfonica,
Foamea de arta pentru noi e boala patologica.
Si pare logic ca asta e optiunea strazii
Graffuri date pe pereti zugravesc steagul brigazii.
Deja antologica muza, ne hranim cu spirit,
Nu halim scuza: Hip-hop is that bitch, beat it!
Rulam in continuare fara destinatie
Pe rute necunoscute, prin aglomeratie.
La ore de varf, ne strecuram cu gratie
Prin traficul infernal, mii de pietoni si agitatie.
Si stii ce-mi place cel mai mult cand privesc la orasul meu?
Ramane acelasi chiar daca pretind ca-l schimba mai mereu.
Respir acelasi aer, murdar prin definitie.
Presimt c-o sa ramana asa, dar asta-i doar o premonitie.
Sunt lucruri ce se-ntampla mai mereu,
In orasul meu, in orasul meu.
Sunt lucruri ce se-ntampla mai mereu,
In orasul meu, in orasul meu, in orasul meu.
Minute trec, ore trec si soarele dispare
Noi ne miscam atat de incet de parc-am face-o in reluare.
Si parca nu stiu cum sa-ncep, ca sa sune cat mai tare
Ce descriu, cum sa scriu ce urmeaza in continuare?
Nebun sa fiu, daca n-am intrat in stare,
Si-acum ca noaptea s-a lasat, am orasul la picioare.
Cu mii de lumini, mii de straini, totul miscare,
Mii de asini ce se intorc de la munca obositoare.
Zeci de tramvaie ticsite pana la refuz,
Oameni ce-alearga sa prinda ultimul autobuz.
O lume intreaga, ce se consuma chiar in fata mea,
Transformata in mod hidos in jucaria altora.
Ma intorc in strada, la lucruri de pe strada mea,
Aceeasi brigada, acelasi colt, aceeasi cafea.
E Craiovita, Craiova, mai exact Oltenia.
Eu Rashid, C.I.A, ne mai auzïm. Pa pa!
